S-a ales cu dosar penal după ce ”a furat curent”
Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat de 60 de ani, angajat al unei companii de distribuție a energiei electrice, cu privire la faptul că în timpul programului de lucru, cu ocazia unor verificări, a constatat o suspiciune de fraudă și modificarea instalației în scopul furtului de curent, în localitatea Pișteștii din Deal.
Polițiștii ajunși la locul sesizării au stabilit că la imobilul situat pe raza comunei Scoarța, ce aparține unui bărbat de 66 de ani, a fost identificată o instalaţie neautorizată la instalația de alimentare electrică, în sensul că branșamentul era înnădit și neizolat, iar consola era decupată, fapt ce determina imposibilitatea de contorizare și facturare a energiei electrice de către distribuitor.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii săvârşirii infracţiunii de furt.