România nu a reușit victoria la Kosovo și rămâne pe locul doi în grupă!

Meciul dintre naționalele de fotbal din Kosovo și România, disputat vineri seară,  s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. ”Tricolorii” rămân totuși pe locul doi în grupă, fiind neînvinși după trei meciuri în Grupa I a preliminariilor pentru EURO 2024.

Astfel, după trei meciuri disputate în preliminariile pentru EURO 2024, elevii lui Edi Iordănescu sunt neînvinși. În primele două jocuri, România le-a învins pe Andorra și Belarus, scor 2-0, respectiv 2-1.

În meciul de la Priștina, Horațiu Moldovan, portarul celor de la Rapid, a fost printre cei mai buni oameni ai lui Edi Iordănescu.

În prima parte a jocului, Moldovan a intervenit excelent în minutele 35 și 45+3. Acesta a parat șuturile expediate de la distanță de Celina.

Kosovarul a șutat prima dată din lateral stânga, apoi direct din voleu. Moldovan a respins baloanele în lateral și în corner.

De la România, George Pușcaș, Florinel Coman și Cristi Manea au avut situații în prima parte, în minutele 8, 39 și 45.

Partea a doua le-a aparținut tot kosovarilor. Vojvoda a fost blocat de Horațiu Moldovan în minutul 58, după un șut din careul mare, apoi Zhegrova a înscris în minutul 69.

Reușita kosovarilor a fost anulată pentru ofsaid. Apoi, Deian Sorescu a încercat de două ori poarta, în minutele 76 și 90+5.

Ambele baloane expediate de român au fost respinse cu greu de Muric, portarul lui Kosovo. Astfel, partida de la Priștina, care s-a disputat pe un teren greu, s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.

În urma acestui rezultat, România se află pe locul doi în Grupa I, cu 7 puncte din trei meciuri. Kosovo se află pe locul patru, cu trei puncte.

Vizualizări: 559

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: