Riscă trei ani de puşcărie pentru că şi-a bătut copiii

Un bărbat din Negomir acuzat că şi-a bătut copiii a aflat ieri cu stupoare că statul a început procedurile pentru a-l decădea din drepturile părinteşti şi, mai mult, că este cercetat şi penal într-un dosar care îi poate aduce trei ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat. Băiatul de 13 ani l-a reclamat că l-ar fi bătut cu lanţul, însă tatăl afirmă că odrasla lui nu este uşă de biserică.

Vasile Latea şi-a crescut cum a putut băiatul, după ce soţia l-a părăsit acum trei ani. Femeia a plecat în Franţa, iar pe el l-a lăsat acasă cu doi copii, printre care şi o fetiţă care luna viitoare face cinci anişori. Bărbatul a muncit şi el în străinătate, dar a revenit pe meleagurile natale pentru a avea grijă de cei mici, numai că lucrurile nu au stat deloc aşa. Băiatul a stat mai mult pe la bunici la Bolboşi şi l-a pierdut de sub control, iar pe fetiţă a purtat-o cu el aproape peste tot prin sat pe unde mergea la munci. Minorul a avut mai multe certuri cu tatăl său, iar totul a culminat acum cu o corecţie mai zdravănă pe care acesta spune că a primit-o de la părintele furios pe el, tatăl negând categoric bătaia cu lanţul de drujbă. „Nici vorbă de aşa ceva. L-am bătut de bătut, dar cu o curea, care nu avea catarama aceea metalică. Toată ziua muncesc pentru el la pădure, la tăiat de lemne, am şi drujbe, am vreo cinci, i-am făcut şi ziua onomastică, tot în ideea ca să fie bine, iar el nimic. Mi-a furat din sculele pe care eu mi le adusesem din străinătate şi le-a dat pe nimic toată prin sat. Am venit acasă de la muncă şi el stătea. L-am întrebat de ce nu a dat şi el la porci pentru că are o vârstă la care poate fi util în gospodărie. Mi-a răspuns cum mi-a răspuns şi atunci nu am mai rezistat, dar nici vorbă, repet, de vreun lanţ folosit de mine. Păi vă daţi seama că îl răneam grav?”, afirmă bărbatul.

În grija statului

Grav, negrav, băiatul lui a ajuns la spital, fiind externat ieri şi preluat de Direcţia pentru Protecţia Copilului Gorj, instituţie care a preluat-o şi pe sora de cinci ani a acestuia. Fetiţa are însă şanse mari, deşi procedurile sunt greoaie, să fie adoptată de o familie care a şi crescut-o, de fapt, în ultima perioadă. Familia respectivă este tot din Negomir, iar copiii lor sunt deja studenţi, plecaţi de acasă. Micuţa este foarte ataşată de cei care au îngrijit-o, tatăl ei lucrând prin gospodăria celor doi pentru a-şi asigura existenţa. Deocamdată însă Vasile Latea nu se poate gândi la adopţia fiicei sale, ci la dosarul penal cu care s-a ales, el fiind acuzat de rele tratamente aplicate minorului, acuzaţii ce-i pot aduce minim trei ani de închisoare, pedeapsa maximă fiind de 15 ani. Fiul său va rămâne în grija statului, fiind puţin probabil ca de acum încolo să îl mai adopte cineva, dată fiind şi vârsta pe care o are.

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: