Resturi de la abatorul de pui, aruncate pe câmp
Garda de Mediu Gorj s-a autosesizat joi, după ce în spațiul public au apărut imagini cu deșeuri provenite din activitatea de abatorizare a societatii AVICARVIL SA, cea care deține fermele de pui din Târgu Jiu.
O localnică din Dănești a prezentat încă de marți imagini cu “deșeuri organice din resturi de pui, organe, sânge și alte substanțe folosite în procesul de producție” aruncate pe câmp. Subiectul a fost preluat joi de GorjNews și abia atunci instituțiile statului s-au autosesizat. În cele două zile, anumite persoane au acoperit zona poluată cu crengi și cu pământ.
“Constatările efectuate în teren de comisarii Gărzii de Mediu au scos în evidență prezența unor deșeuri rezultate din activitatea de abatorizare a societății AVICARVIL SA (sub forma de sânge), abandonate pe terenuri ce aparțin societății AVIROM SA, pe raza localității Dănești“, a anunțat Garda de Mediu Gorj.
Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a deschis un dosar penal. „În urma verificărilor efectuate de polițiști la fața locului, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de poluarea prin evacuarea, cu știință, în apă, în atmosferă sau pe sol a unor deșeuri sau substanțe periculoase, în baza Ordonanței de urgență nr. 195/2005 privind protecția mediului. Infracțiunea se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 65.000 la 70.000 lei“, arată IPJ Gorj.
Garda de Mediu a aplicat o sancțiune contravențională în cuantum de 40.000 lei, conform articolului 19, aliniatul 3, din Legea 211/2011 privind regimul deșeurilor. (A.A.)