Reorganizarea TESA, la faza semnării contractelor

Directorii sucursalelor sunt cei care trebuie să semneze actele adiţionale ale angajaţilor TESA care au fost transferaţi pe posturi din producţie. Potrivit unor surse, ieri a ajuns la sucursale o decizie dată de Directoratul Complexului Energetic Oltenia, în data de 28 martie, în care se spune că persoanele împuternicite să semneze contractele individuale de muncă şi actele adiţionale sunt directorii de sucursale, dar şi un reprezentant de la Resurse Umane. Aceleaşi surse spun că directorii sunt nemulţumiţi, considerând că responsabili de reorganizare sunt directorul general Laurenţiu Ciurel şi directorul de resurse umane Ion Răuţ şi că ei ar trebui să semneze. Un număr de 800 de persoane de la TESA au fost transferate în producţie, iar alte 400 la direcţiile din structura centrală a CE Oltenia. (M.M.)

Vizualizări: 187

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: