Recidivist judecat pentru tentativă de omor
Un gorjean a mai primit 30 de zile de arest preventiv. El e recidivist și e judecat pentru tentativă de omor. În urmă cu trei luni, acesta a bătut un bărbat din Dănciulești și l-a lăsat în stradă aproape mort.
A fost salvat de medici după mai multe intervenții chirurgicale. Agresorul a ajuns în spatele gratiilor și ținând cont că e recidivist riscă ani mulți în spatele gratiilor.
Judecătorii i-au prelungit, luni, arestul preventiv. „Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, trimis în judecată pentru săvârşirea în stare de recidivă a tentativei la infracțiunea de omor. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore”, transmit magistrații.