Puşi în arest pentru tulburarea liniştii publice
Trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 40 de ani, toţi din comuna Dragoteşti, au fost reținuţi de către poliţişti pentru 24 de ore, fiind bănuiți de sâvârșirea infracțiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
La data de 4 august, patru bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 40 de ani, din localitățile Dragotești și Mătăsari, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții contradictorii s-ar fi lovit reciproc, în incinta unui local public din comuna Dragotești, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.
Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbaților, sub coordonarea unității de parchet competente.