Provocaţi să cumpere cărţi fără să le vadă

Tinerii gorjeni sunt provocaţi de reprezentanţii Clubului Interact Târgu Jiu să ia parte joi, 2 februarie, la o sesiune de vânzare de carte mai puțin obișnuită. Este vorba de acțiunea intitulată "Blind date with a book" care constă în vânzarea unor cărți împachetate care au ca unic indiciu o scurtă descriere a cărții, un cuvânt cheie sau un desen reprezentativ. Astfel, organizatorii consideră că cititorul nu poate fi influenţat de copertă, de autor sau de titlul cărții. "Clubul Interact Târgu Jiu organizează acest eveniment pentru a doua oară în oraşul nostru, cu scopul de a încuraja cititul în rândul tinerilor. De asemenea, Clubul Interact dorește să le transmită tuturor că o carte nu trebuie judecată după copertă, titlu sau autor", au transmis reprezentanţii Clubului Interact Târgu Jiu. 

"Blind date with a book" va avea loc de la orele 10, la Biblioteca Județeană Christian Tel.

Vizualizări: 319

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: