Prosumatorii au depășit 2.100 de MW, cât trei reactoare nucleare de la Cernavodă

Capacitatea totală a prosumatorilor din România a ajuns, la finalul lunii septembrie, la 2.141 de MW, arată datele Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE). Aceasta echivalează cu puterea instalată a trei reactoare nucleare de la Cernavodă.

Cifra este peste estimările ANRE, care previziona că prosumatorii vor ajunge la 2.000 de MW abia la finalul acestui an.

Viteza cu care se instalează panouri fotovoltaice pe acoperișuri este mai mare și decât cea estimată de Ministerul Energiei în Strategia Energetică a României, unde există drept țintă pentru anul 2030 o putere instalată de 2.500 de MW pentru prosumatori.

Datele ANRE, analizate de HotNews.ro, arată că puterea instalată a celor care-și produc singuri energia aproape s-a dublat față de aceeași perioadă a anului trecut, când în sistem figurau 1.225 de MW.

Numărul prosumatorilor a ajuns la 175.663 la finalul lunii septembrie 2024. Cei mai mulți prosumatori, respectiv 12.187, sunt în județul Ilfov. Puterea instalată a lor este de 167 de MW în total.

Vizualizări: 252

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: