Propune suspendarea magistraților care au făcut politică pe facebook
Inspecția Judiciară propune secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) suspendarea a trei judecători sub pretextul că ar fi adus atingere prestigiului justiției și că au făcut politică pe un grup al magistraților de pe Facebook.
Astfel, printr-o adresă înaintată șefului CSM, Lucian Netejoru, șeful Inspecției Judiciare (IJ) propune suspendarea din funcții a judecătorilor Dragoș Călin de la Curtea de Apel București, Laurențiu Marius Grecu de la Tribunalul Mehedinți și Alina Mihaela Gioroceanu de la Tribunalul Olt, suspendare care ar trebui să dureze până la finalizarea cercetărilor IJ.
Grecu a fost procuror în Gorj, a plecat apoi la DNA și în final a ajuns judecător al Mehedinți.
Potrivit analizei făcute de un inspector, acuzațiile aduse la adresa lui Dragoș Călin vizează afirmațiile: „Totuși, decizia CCR pe C3 este contrară dreptului UE” și „E oficial. Ministerul Justiției a scăpat de Predoiu. Un an irosit de un personaj politic care să nu mai aibă vreodată mandat la justiție”.
Judecătorul Laurențiu Grecu a scris: „În afară de USR, nu cred că dorește cineva această măsură”.
În cazul Alinei Gioroceanu, acesta a scris pe forum: „Chestia aia roșie este brâu sau ștreang? Că nu realizez” și „Covidu naște victime și eroi. Ambele atrag o reacție afectivă, mișcă ceva în noi, prin compătimire ori admirație. Unii intră în rolul acesta fără să vrea, alții, cu bună știință, urmărind să inducă aceleași reacții. Așa că, de eroi și de victimele de carton trebuie să ne ferim, de victimizare și de actele de eroism ale oportuniștilor lipsiți de autenticitate”.