Ce îi lipsea din adeverință unui fost salariat al CE Oltenia
Un fost salariat al Complexului Energetic Oltenia a dat în judecată Casa de Pensii București, pentru recalcularea pensiei.
I-a lipsit însă un element esențial din adeverința de venit, fără de care nu a avut câștig de cauză.
Astfel, instanța a reținut faptul că adeverința prezentată de fostul salariat atesta exclusiv faptul că în perioada 19.09.1986 şi până la 13.01.2023 reclamantul a desfăşurat activităţi din categoria celor menţionate la art. 30 alin 1 lit. i din legea 263/2010, fără însă a se menţiona procentul din timpul de lucru în care aceste activităţi au fost desfăşurate şi dacă acestea au fost încadrate în condiţii speciale/deosebite de muncă.
Ori, potrivit legii, sunt definite ca fiind locuri de muncă în condiţii speciale - locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condiţiile specifice unor categorii de servicii publice este de cel puţin 50% din timpul normal de muncă, pentru că asta poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecinţe grave asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a asiguraţilor.
“Tribunalul reţine, de asemenea, că existenţa şi momentul depunerii cererii de recalculare prezintă relevanţă şi sub aspectul datei de la care se cuvin pensionarului drepturile recalculate, astfel încât, în lipsa dovezii depunerii unei astfel de cereri de recalculare la pârâtă acţiunea de faţă nu poate fi admisă”, se mai arată în documentul de la instanță, cererea fostului salariat de recalculare a pensiei fiind astfel respinsă.