Proiect inedit în Gorj: Rural Film Fest

Un proiect inedit va fi conturat în Gorj: Rural Film Fest. Va fi dezvoltat de Asociația Be Teen care a obținut un proiect prin PNRR pentru creșterea accesului la cultură în zonele defavorizate din punct de vedere cultural. Cofinanțarea, în valoare de circa 17 mii de lei, va fi asigurată de Consiliul Județean Gorj. 

Valoarea totală a proiectului este de 170 de mii de lei. Rural Film Fest va avea loc în comuna Runcu. "În acest sens, proiectul are ca obiectiv general creșterea educației prin cultură prin crearea unor evenimente culturale pe baza filmelor cu diferite tematici educative", transmite Consiliul Județean Gorj. 

Instituția a alocat, în acest an, 180 de mii de lei pentru finanțarea activităților de tineret derulate de organizații non-guvernamentale. Iar această sumă va fi folosită pentru co-finanțarea proiectelor deja contractate de la alte entități, așa cum este și cazul celor de la Be Teen. "Se aprobă alocarea sumei de 17.002,00 lei din bugetul județului Gorj pentru finanțarea proiectului ,,RURAL FILM FEST”. Suma de 17.002,00 reprezintă co-finanțarea de 10% din bugetul total al proiectului ,,RURAL FILM FEST” . Valoarea totală a proiectului ,,RURAL FILM FEST” este de 170.020,00 lei. Plata sumei prevăzute la art. 1 se realizează din bugetul județului Gorj pe anul 2023 și va fi utilizată exclusiv de către Asociația Be Teen cu titlul de finanțare a proiectului RURAL FILM FEST", e decizia consilierilor județeni.

Activitatea principală a proiectului presupune organizarea de evenimente ce implică proiecții de film în aer liber în satul tradițional gorjenesc. Filmele vor face parte din categoria celor documentare dar și celor artistice și vor avea ca temă tradițiile românești, educație culturală cu privire la patrimoniul cultural lăsat de Constantin Brâncuși, familie, egalitatea de gen, viața în zone de conflict, descoperirea identității personale.

Vizualizări: 737

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: