Prins cu droguri de DIICOT Craiova

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus marți reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cetățean turc, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc.

"În cauză s-a reținut faptul că, la data de 01.02.2022, inculpatul s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin, pe sensul de intrare în România, la volanul unui autocamion. Cu ocazia efectuării controlului specific, polițiștii de frontiera din cadrul S.P.F. Calafat au descoperit în partea superioară a cabinei, în zona în care se află paravântul, mai multe pachete ambalate în saci de plastic, ce conțineau cantitatea de aproximativ 81 de kilograme de opiu, cu o valoare de piață de peste 1.500.000 euro", a transmis DIICOT.

În cursul zilei de astăzi, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Craiova.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

Galerie foto



Vizualizări: 1,265

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: