Secretul rețetei simple de gogoșari în oțet, fără fierbere! 

Pregătirea gogoșarilor la borcan pentru iarnă este una dintre cele mai simple rețete de murături iar acum este momentul potrivit să o preparați. Nu necesită mult timp pentru pregătire, nici prea multe ingrediente, și e gata fără a avea nevoie de fierbere, secretul gustului fiind cantitatea de suc rezultată din gogoșari care se combină cu oțetul. 

Diferența între o rețetă în care pregătești gogoșarii la rece și una în care îi fierbi este aceea că gogoșarii rămân mai crocanți în cazul preparării fără fierbere pe tot parcursul păstrării.

Ingrediente:

    5 kg gogoșari(cântăriți întregi)

    600 g zahăr

    500 ml oțet

    3 linguri sare de murături

    boabe de piper

    boabe de coriandru

    boabe de muștar

    4-5 foi de dafin

    rondele de hrean

Mod de preparare:

Spălăm bine gogoșarii și îi lăsăm la scurs apoi îi tăiem în patru sau în șase bucăți și le îndepărtăm cotoarele, semințele și nervurile.

Punem bucățile de gogoșari într-un vas încăpător și adăugăm peste ele zahărul, sarea și condimentele, mai puțin hreanul.

Le amestecăm bine, acoperim vasul și îl lăsăm la loc răcoros, până a doua zi. Mai amestecăm gogoșarii din când în când să se întrepătrundă gusturile. A doua zi, scurgem sucul rezultat și îl amestecăm cu oțetul. 

Secretul rețetei este  să avem o proporție de aproximativ 2:1, adică o parte oțet și două părți suc. Umplem borcanele, sterilizate în prealabil, cu bucățile de gogoșari, îndesându-le destul de bine, să încapă mai multe și să ne ajungă lichidul. Așezăm printre gogoșari și rondele de hrean, acesta ajutând la păstrarea gogoșarilor mai crocanți.

Turnăm apoi lichidul peste gogoșari, înfiletăm capacele și trecem borcanele în cămară.

Galerie foto


Vizualizări: 8,095

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: