Primarul Paicu îşi face bilanţul celor trei mandate de primar
Aristică Paicu, primarul comunei Băleşti, nu mai vrea un nou mandat la primărie, astfel că nu va mai candida în 2016. Edilul şi-a propus ca înainte să plece din fruntea instituţiei să spună cetăţenilor ce a realizat din 2004, de când este primar al comunei Băleşti, pe fiecare localitate în parte. A început cu satul Ceauru, care, spune edilul, este cel mai populat din toată comuna.
Primarul Aristică Paicu a spus că în ultimii 11 ani a reuşit să ducă la îndeplinire o mulţime de investiţii pentru bunăstarea şi confortul cetăţenilor satului Ceauru. Acum, înainte să plece de la primărie, vrea să le spună cetăţenilor ce a făcut pentru ei. „Se apropie finalul mandatului şi vreau ca oamenii să nu uite ce am realizat eu, pentru că nu se ştie cine vine şi probabil vor încerca să se laude cu realizările mele. Aş putea să mai candidez, dar nu mai vreau. Îmi doresc să stau liniştit”, a spus primarul Aristică Paicu.
Edilul a spus că a balastat şi asfaltat 12 km de drumuri, a betonat, regularizat, decolmatat pârul Iaz, a construit două punţi pietonale şi un pod de trecere utilaje tot peste acest pârâu. A împrejmuit stadionul şi a construit vestiare pentru fotbalişti. A modernizat iluminatul public şi a asigurat alimentarea cu apă potabilă şi canalizarea apei menajere, dar şi serviciul de salubrizare. De-a lungul vremii a modernizat Şcoala Generală Ceauru, unde a şi înfiinţat toatele în interior, inclusiv la grădiniţă. A asigurat TV prin cablu, pentru asta a închiriat o clădire. A alocat bani pentru repararea acoperişului bisericii unde a construit şi un monument. Tot la lăcaşul de cult a asigurat iluminatul faţadei şi pavajul în jurul monumentului. În fiecare an a ţinut zilele comunei pe stadion. A înlocuit la intersecţii tuburile sparte şi colmatate cu altele de un diametru mai mare. A construit un pod în zona Bâcu, astfel scurtându-se cu circa 3 km distanţa de acces în zona Obştea.
Primarul Paicu a spus că până la finalul mandatului vrea să mai facă nişte investiţii al nivelul satului Ceauru. „Vreau să închei mandatul cu realizarea unui proiect pe care l-am făcut şi care constă în extinderea canalizării în satul Ceauru pe câteva bucăţi de străzi. Am băgat în proiect şi executarea şanţurilor betonate pentru apele pluviale gen Slobozia. Acum sunt şanţuri de pământ. Când plouă, apele staţionează şi intră în curtea oamenilor. De asemenea, am prevăzut realizarea unei rigole din partea nordică de preluare a apelor dinspre deal”, a mai spus primarul.
Edilul spune că vrea să realizeze şi un nou stadion în satul Ceauru, dar şi o bază de sport. A depus deja proiectul la Compania Naţională de Investiţii de la care aşteaptă răspunsul în privinţa finanţării.