Primarul din Padeş rămâne în arest

Judecătorii gorjeni au amânat luarea unei decizii privind eliberarea pe cauţiune a primarului din Padeş, Mihăiţă Troacă. Acesta a depus vineri dimineaţa cauţiunea de 10.000 de lei stabilită de judecători, dar procurorii au contestat măsura, astfel că o decizie va fi luată la finalul acestei luni.

Magistraţii Tribunalului Gorj au amânat verdictul în cazul lui Mihăiţă Troacă, după ce procurorii au contestat cererea de eliberare pe cauţiune formulată de primar. “S-a amânat pe data de 30 octombrie pentru motivul că Parchetul a formulat contestaţie la încheierea de joi prin care s-a dispus punerea în libertate pe cauţiune. E de mirare, pentru că în şedinţă Parchetul a fost de acord şi cu cuantumul cauţiunii şi cu admiterea în principiu. Dar una e procurorul de şedinţă, alta e instituţia Parchetului. Domnul Troacă a spus că are încredere în justiţie”, a spus avocatul primarului, Liviu Belulescu.

La aflarea veştii că va mai trebui să stea o perioadă în spatele gratiilor, primarul din Padeş a făcut reproşuri la adresa jurnaliştilor prezenţi la tribunal. “Nu mai puneţi presiune pe justiţie. Lăsaţi justiţia să-şi facă treaba. În toate rechizitoriile spuneţi doar ce gândiţi. M-au pus în libertate de joi. Nu sunt supărat pe nimeni, iubesc pe absolut toată lumea”, a spus Mihăiţă Troacă.

Troacă este acuzat de o evaziune de 2.6 milioane de lei, pe care ar fi comis-o înainte să ajungă primar, în perioada februarie 2009-martie 2013, ca administrator de firmă.

Vizualizări: 188

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: