Primarul Craiovei: Trebuie să oprim acest document, scoate Oltenia de pe hartă
Oltenia figurează în programul de guvernare al PNL cu zero kilometri de autostradă, zero kilometri de cale ferată și doar 4,3 kilometri de drum expres. La fel și în Planul Național de Redresare și Reziliență, întocmit de guvernul Orban și aflat în dezbatere publică. Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a spus că PNNR urmărește de fapt scoaterea Olteniei de pe hartă, în timp ce pentru Cluj, de exemplu, sunt alocați 1,3 miliarde de euro doar pentru metrou. “Să ne indignăm și să oprim acest document strategic”, este apelul acesteia către olteni.
Pandurul a scris zilele trecute faptul că drumul expres Târgu Jiu - Craiova, promis trei campanii electorale de PNL și blocat în licitație de un an și jumătate, nu apare în programul de guvernare liberal pentru următorii patru ani, nici la investiții noi, nici la investiții în continuare.
Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a remarcat însă că Oltenia lipsește cu desăvârșire din Planul Național de Redresare și Reziliență în ceea ce privește proiectele de infrastructură. “Ceva ce ar fi trebuit să însemne reducerea dezechilibrelor între regiuni este de fapt scoaterea Olteniei de pe hartă”, a spus Olguța Vasilescu.
Aceasta a citit din Planul Național de Redresare și Reziliență propus de guvernul Orban, pentru a-și argumenta cele spuse. Pentru toate regiunile țării sunt prevăzuți 662 de kilometri de autostradă, pentru regiunea Oltenia - zero. La capitolul cale ferată, doar pentru regiunile nord și nord vest sunt prevăzuți pentru finanțare 318 km, pentru Oltenia - zero. La fel și la drumuri expres, 631,9 km în celelalte regiuni, în Oltenia doar 4,3 km.
Cea mai mare parte a banilor merge către Cluj și Bihor, în timp ce Olteniei nu-i rămân nici câteva firimituri. “Știți cât s-a alocat Olteniei din ceea ce primește toată România? 0,07%! Știți cât se alocă pentru sănătatea tuturor românilor prin acest mecanism? 1,85 de miliarde de euro, adică atât cât reprezintă modernizarea căii ferate Cluj Napoca - Episcopia Bihor. Știți cât se alocă pentru toată educația din România, adică pentru cei cinci milioane de copii? Suma de 1,05 miliarde de euro, cam cât se alocă pentru metroul de la Cluj. Știți cât se alocă pentru toată cercetarea și inovarea din România? 270 de milioane de euro, mai puțin decât înseamnă drumul expres între Chilieni și Chichiș”, a spus primarul Craiovei, concluzionând că “Se vede clar că pe ei doar Clujul îi interesează”.
Clujul va lua 1,3 miliarde de euro doar pentru metrou. Lia Olguța Vasilescu nu crede că este o pedeapsă pentru craiovenii care au votat PSD la alegerile locale, câtă vreme și Târgu Jiu este scos de pe hartă, deși aici a fost votat un primar liberal. “Această regiune geografică pur și simplu este scoasă în afara hărții României, o condamnă la subdezvoltare. Nu este vorba de vreo penalizare a craiovenilor pentru votul pe care l-au dat la alegerile locale. În Târgu Jiu este un primar din partea Partidului Național Liberal. Cu toate acestea, nici în județul respectiv nu se alocă niciun euro pentru dezvoltare”, acuză Vasilescu. “Pur și simplu urăsc toată regiunea în ansamblul ei”, a concluzionat Lia Olguța Vasilescu.
Primarul Craiovei le cere oltenilor să ceară modificarea acestui document: “Cred că trebuie să ne gândim foarte bine ceea ce vom face, să ne indignăm și să oprim acest document strategic. Dacă el rămâne în această formă, decalajele între noi și celelalte regiuni se vor adânci”.
Lia Olguța Vasilescu spune că PNL are politicieni foarte slabi în această zonă geografică, pentru că altfel s-ar fi bătut ca să nu se întâmple acest lucru.