Primăriile, fără bani pentru însoţitorii persoanelor cu handicap

Cele mai multe primării din Gorj au rămas fără bani pentru plata asistenţilor şi însoţitorilor persoanelor cu handicap. În mai multe comune s-au epuizat şi fondurile de salarii pentru angajaţii din administraţie. Edilii locali au solicitat bani şi pentru plata arieratelor şi speră ca rectificarea bugetară să le rezolve problemele financiare.

Mai toate primăriile din judeţul Gorj au început să se confrunte cu probleme financiare. Dacă la unele dintre acestea, în luna august, s-au dat ultimele salarii din banii pe care administraţiile locale i-au avut pentru anul în curs, la altele deja se înregistrează restanţe de câte două-trei luni la plata asistenţilor personali şi ai însoţitorilor persoanelor cu handicap. La Bolboşi sunt ameninţate chiar şi salariile angajaţilor primăriei. „În luna august nu am plătit indemnizaţiile însoţitorilor persoanelor cu handicap şi nu sunt bani nici pentru luna septembrie. Încercăm să le plătim luna august cu o rectificare din fondurile angajaţilor primăriei, cu toate că există riscul de a rămâne şi noi restanţieri la salarii. Până la sfârşitul anului suntem descoperiţi. Pentru cei 19 însoţitori ai persoanelor cu handicap avem nevoie de 24.000 de lei/lună, iar pentru salariile celor 20 de angajaţi ai primăriei ne trebuie 47.000 de lei/lună”, a declarat Gheorghe Bilea, primarul de la Bolboşi.

La Crasna, angajaţii primăriei nu îşi vor primi salariile în luna septembrie pentru ca să poată fi făcute plăţile însoţitorilor persoanelor cu handicap pentru august. „La însoţitorii persoanelor cu handicap nu avem neplătită nici luna iulie. Dacă noi am luat salariile în luna august, acum e rândul însoţitorilor persoanelor cu handicap. Ca atare, nu ne vom putea lua salariile decât în octombrie”, a declarat Aurel Vamvu, primarul de la Crasna.

Nici Primăria Urdari nu a făcut plăţile pe luna august la însoţitorii persoanelor cu handicap. „În luna august nu am făcut plăţile asistenţilor personali şi ai însoţitorilor persoanelor cu handicap. Probabil, nu le vom face nici în septembrie. Nu avem prevederi bugetare şi nu putem face plăţile. Aşteptăm rectificarea bugetară pentru a rezolva problema. Pentru plata celor 20 de persoane avem nevoie de circa 13.000 de lei/lună”, a declarat Mihai Calotă, primarul de la Urdari.

Alte primării se alătură restanţierilor

Începând cu luna septembrie alte primării vor înregistra restanţe la plata asistenţilor personali şi ai însoţitorilor persoanelor cu handicap. „Până acum nu am înregistrat restanţe la plata însoţitorilor persoanelor cu handicap, dar ultimele plăţi le-am făcut în luna august, iar pentru septembrie nu mai avem bani. Dacă nu apare mai repede rectificarea, vom înregistra şi noi restanţe”, a declarat Aristide Şerbănescu, primarul comunei Schela.

În aceeaşi situaţie se află şi Primăria Tismana. „Deocamdată nu avem întârzieri, dar ca în toate localităţile din judeţ şi la noi plafonul pentru cheltuielile salariale este sub necesarul pentru asigurarea salariilor până la sfârşitul anului. Dacă la rectificare nu se rezolvă această problemă nu vom mai putea da salariile. Cadrele didactice estimează că, până la sfârşitul anului, au nevoie de 530.000 de lei, iar pentru angajaţii primăriei ne trebuie 170.000 de lei”, a declarat Marian Slivilescu, primarul de la Tismana.

OBLIGAŢIE

Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj spune că primăriile trebuie să ia măsuri pentru asigurarea fondurilor. „La nivelul judeţului Gorj, avem aproximativ 2500 de asistenţi personali şi însoţitori ai persoanelor cu handicap, pentru copii şi adulţi. Primăriile trebuie să asigure fondurile necesare pentru plata acestora. De asemenea, o altă obligaţie a primăriilor este aceea de a le elibera cardurile de parcare gratuită”, a declarat Mircea Andrei, director adjunct al DGASPC Gorj.

Vizualizări: 360

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: