Primarii din Gorj nu mai vor să audă de învățământul simultan
Primarii din județul Gorj nu mai vor învățământ simultan la sate. Cu cinci clase comasate într-una singură nu se pot obține rezultate, iar de performanță nici nu mai poate fi vorba. În contextul în care numărul elevilor din comunele Gorjului scade alarmant de la un an la altul, iar școli s-au tot închis, edilii sunt de acord să aibă în comună o singură unitate de învățământ dotată și mijloace de transport pentru elevilor.
Pentru a avea o școală dotată ca la oraș în comună, dar și mijloace de transport ar fi nevoie de investiții și sprijin financiar de la Guvern, însă edilii cred că dacă s-ar vrea, s-ar face numai că nu este interes pentru sistemul de educație, mai ales pentru cel de la sate.
”Vreau să vă spun că am o grădiniță și două școli. Una ar fi suficientă pentru numărul de copiii din comună. Avem și noi, ca în toate comunele învățământ simultan. În satul Valea Mănăstirii avem o singură clasă primară cu elevi din grupa 0 până la a patra. Vă dați seama ce pot învăța într-o oră 25 de copii de cinci ani diferiți?”, a precizat primarul din comuna Cătunele, Florinel Țuilă.
Și în comuna Aninoasa funcționează învățământul simultan. Chiar primarul a din localitatea a trebuit să-și ducă fiica la o școală dintr-un alt sat pentru că nu a fost de acord cu școala la grămadă.
”Fără învățământ simultan la sate. Eu am fost nevoit să-mi duc fiica la altă școală unde nu se practică învățământul simultan. Unde există școli și cadre didactice nu ar trebuie să învețe cinci clase într-una singură. Sunt situații excepționalii când elevii de la simultan răzbat pentru că nu au cum să fie atenți când într-o singură oră învățătorul predă 5 lecții diferite. Noi avem 5 școli funcționale, dar dacă am fi sprijiniți financiar de către Guvern să avem o singură școală dotată cu laboratoare, sală de sport, teren sintetic, clase moderne , dar și mijloace de transport pentru elevii totul ar fi mult mai bine. Nu putem avea la fiecare școală dotările pe care le-am enumerat și nici nu putem cu un microbuz, maxim două de câte 10 locuri, să ducem la școală, la aceeași oră 300 de elevi”,a declarat Ilie Petroi, primarul din comuna Aninoasa, într-un interviu pentru Pandurul.
Edilii cred că nu se vrea reorganizarea sistemului de învățământ de la sate pentru că se pierd posturile dascălilor. ” Eu sper că la un moment dat în România se va face exact e trebuie, dar deocamdată nu se vrea pentru că se reduc numărul de posturi din învățământ. Noi cu școlile închise, am avea ce face, dacă ne-ar asigura transport pentru elevi. Le transformăm în centre sociale”, a precizat primarul Florinel Țuilă.