Primăria Târgu Jiu anunță angajări
Primăria Municipiului Târgu Jiu organizează un concurs pentru recrutarea a două posturi vacante de asistent medical debutant. Posturile sunt pe perioadă nedeterminată, cu un program de lucru de 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, și sunt disponibile în cadrul Serviciului de Asistență Medicală Școlară din Direcția Evidența Patrimoniului și Fond Locativ, parte a aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Târgu Jiu.
Concursul va avea loc la sediul Primăriei Municipiului Târgu Jiu și va include o probă scrisă, programată pentru data de 15 ianuarie 2025, la ora 10:30. Proba de interviu va fi organizată la o dată care va fi comunicată odată cu afișarea rezultatelor probei scrise, conform termenelor legale.
Pentru a participa, candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale prevăzute de legislația în vigoare, cât și condițiile specifice postului. Printre acestea, se numără absolvirea de studii postliceale sanitare, specializarea asistent medical generalist, finalizate cu diplomă sau certificat, și deținerea unui certificat de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, cu aviz anual sau adeverință valabilă. Nu este necesară vechimea în domeniu.
Dosarele de concurs pot fi depuse la sediul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, Compartimentul Resurse Umane, Managementul Funcției Publice și Contractuale, până pe 20 decembrie 2024, ora 14:00.
Pentru mai multe informații, cei interesați pot contacta Compartimentul Resurse Umane, Managementul Funcției Publice și Contractuale al Primăriei, camera 12, sau pot suna la numărul de telefon 0253/205102.
Concursul este organizat în conformitate cu prevederile articolului VII, alineatul 4 din Ordonanța de Urgență nr. 115/2023 privind măsurile fiscal-bugetare și combaterea evaziunii fiscale, precum și cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1336/2022 privind organizarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar.