Primar supărat că a primit bani de drumuri, nu de canalizare

Drumurile dintr-o comună din judeţul Gorj sunt asfaltate cu o firma care nu este specializată în acest gen de activităţi. O recunoaşte chiar primarul din localitate, care susţine că a pierdut bani de la Guvern pentru că societatea care a câştigat licitaţia lucrează foarte greu. Aici a fost reabilitate un pod într-un an. O altă supărare a primarului din Cătunele este că a primit mai întâi bani de drumuri, nu de canalizare.

Situaţia aceasta este în comuna Cătunele, acolo unde autorităţile locale au obţinut o finanţare de 4.000.000 de lei prin PNDL. Proiectul depus a fost pentru canalizare şi reabilitarea unor drumuri comunale, numai că localitatea Cătunele a primit bani numai pentru asfaltări. "Vreau să precizez faptul că majoritatea drumurilor din comuna Cătunele sunt circulabile. Vreau să scot în evidenţă faptul că nu sunt distruse şi nu necesitau reabilitare de urgenţă, numai că proiectul a fost pentru canalizare şi asfaltare. În loc să ne dea bani pentru canalizare, ne-au dat la drumuri, că aşa au considerat ei. Să făcem drumurile şi apoi să le stricăm când băgăm canalizarea. Toate merg pe dos în ţara asta. Aşa au văzut din birou lucrurile cei din Guvern", a precizat Florinel Ţuilă, primarul din Cătunele.

Asta nu este singura nemulţumire a primarului din Cătunele. Edilul e supărat şi de faptul că în localitatea pe care o conduce a câştigat licitaţia o firmă care nu are nicio treabă cu asfaltarea drumurilor. "Cum să nu fiu supărat pe Guvern când am un proiect de 4.000.000 de lei pentru asfaltarea drumurilor şi am decondat lucrări de 130.000 de lei, adică au reabilitat doar un pod, din cei 7 kilometri de drum. Nu sunt specializaţi în acest gen de lucrări. Se mişcă foarte greu şi să nu mai spun că şi calitatea lucrărilor este îndoielnică. Puteam deconta lucrări de 2.000.000 de lei până acum dacă se lucra normal. Guvernul a achitat tot la zi. Noi nu am făcut mai nimic. Guvernul trecut a fost nemulţumirea mea tot anul pentru că încurajează acest gen de societăţi să participe la licitaţii pe bani publici. Sunt curios şi de actualul ce va face, dar sincer nu cred că va fi departe rău de ce a fost", a precizat Florinel Ţuilă.

Primarul din Cătunele susţine că s-a ajuns în această situaţie din cauza legislaţiei. În urma licitaţiilor primesc lucrări firmele care vin cu cel mai bun preţ, chiar dacă sunt cei mai slabi de pe piaţă, lucru care s-a întâmplat şi în comuna Cătunele. Aici execută lucrări o firmă din Dobreta Turnu Severin.

Vizualizări: 3,463

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: