Primar: Fără viceprimar fac o economie la buget de 1,2 milioane de lei

Municipiul Motru nu va avea viceprimar nici în următorii patru ani. Și în acest mandat, primarul Cosmin Morega vrea să conducă singur destinele cetățenilor, așa cum a făcut-o și când a câștigat pentru prima dată alegerile.

"Nu îmi trebuie viceprimar. Dacă am putut și m-am descurcat în primul mandat, de ce aș face asta acum? Un viceprimar însemnă bani cheltuiți de la bugetul local. Ajuns viceprimar, vrea și șofer, apoi are pretenții și la un consilier personal și asta înseamnă, la un calcul în mare, cheltuieli de 1.200.000 de lei într-un mandat. Cu banii ăștia putem face alte lucruri pentru comunitate", a spus primarul din Motru, Cosmin Morega.

Primarul din Motru nu are majoritate în Consiliul Local, cum nu a avut nici în primul mandat. Rămâne de văzut dacă opoziția lui nu va desemna un viceprimar.

În această perioadă se consituie noile consilii locale, dar cei mai mulți viceprimari îi vom afla în următoarele două luni.

Vizualizări: 5,342

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: