Primar de o viață. Care sunt cei mai longevivi edili din Gorj
Are 60 de ani, conduce primăria de când avea 25 de ani și nu are de gând să se oprească aici. Mai vrea măcar un mandat și își dorește să iasă la pensie din funcția de primar. Este vorba de cel mai longeviv edil din Gorj, primarul din comuna Căpreni, Emil Cătănoiu. Pe locul doi se situează primarii din comunele Bengești-Ciocadia și Plopșoru care ocupă scaunul de primar din anul 2000.
Primarul din comuna Căpreni are cu ce se lăuda atunci când vine vorba de realizări și investiții în comună. Nu a fost ușor să dezvolte comuna de la zero și încă nu a reușit să termine tot ce și-a propus. Mai are timp pentru că încă nu are de gând să renunțe la funcția.
”Sunt primar din ianuarie 1990. Aveam 25 de ani pe atunci. Secretul unei vieți la primărie este să faci treabă, să nu faci clică, și să respecți oamenii. Nu regret nimic din ce am făcut, dar nici din ce nu am făcut, pentru că măcar am încercat chiar dacă nu am reușit. Cei care vor să ocupe această funcție trebuie să-și dorească cu adevărat să fie primari, să respecte cetățenii și să nu facă prea multe promisiuni. Eu o să mai candidez pentru că mai am de lucru în comună. Sunt la primărie de o viață și de aici îmi doresc să ies la pensie”, a spus Emil Cătănoiu.
Și primarul din Plopșoru conduce comuna din anul 2000. La 60 de ani, Petre Grigorie mai candidează pentru încă un mandat, asta pentru că încă mai are ceva de spus și de făcut pentru cetățeni. ”Din anul 2000 conduc primăria. M-am dedicat acestei munci și nu am fost rău. Dragostea și iubirea m-a ținut mereu tânăr. Asta a fost secretul meu. Ultimul mandat a fost încărcat de personaje negative în Consiliul Local, dar nu mă dau bătut. O să mai candidez pentru încă un mandat pentru că mai am multe de spus și de făcut pentru cetățeni. Simt că asta este menirea mea și nu m-am gândit niciodată să-și reproșez nimic. Totul a fost muncă, muncă și iar muncă fără răutate”, a povestit Petre Grigorie, edilul din Plopșoru.
Tot din 2000 și comuna Bengești-Ciocadia este condusă de același primar. Victor Geogia nu este însă sigur 100% dacă va mai candida pentru încă un mandat, însă are timp să ia o decizie. ”Sunt primar din anul 2000. Secretul este că m-am dorit să dezvolt comuna pe toate planurile. Nu am mințit oamenii și nu le-am făcut promisiuni pe care nu le-am putut respecta. Sincer nu regret nimic din activitatea mea, doar am ceva remușcări că nu am reușit să duc la îndeplinire niște puneri în posesie pe legile fondului funciar care s-au tot schimbat. Cei care vor să fie primari, dacă vin cu gânduri doar pentru ei să nu candideze. Trebuie să aibă o conduită demnă și să nu mintă. Am avut multe întâmplări frumoase la primăria. Încă nu știu dacă voi mai candida. Mai am timp să mă gândesc. Deocamdată sunt la primărie și îmi fac treaba. În principiu vreau să continui cu încă un mandat, dar nu sunt sigur 100%”, a precizat Victor Geogia.