Primar: "De ce să consult cetățenii? Când am candidat, au știut ce votează"
Gorjenii sunt consultați, și nu prea, atunci când autoritățile locale decid ce investiții să facă în localități. În cele mai multe cazuri, primarii ascultă doleanțele și nevoile cetățenilor doar în campaniile electorale, organizate din patru în patru ani. Puțini sunt cei care organizează întâlniri cu cetățenii pentru a-i consulta cu privire la investițiile necesare dezvoltării comunităților.
Primarul din comuna gorjeană Stoina consideră că nu are de ce să se consulte cu oamenii în legătură cu investițiile pe care le va face, având în vedere că le-a explicat totul în campania electorală. Fiind la primul mandat, primarul Fota nu are experiența consultării permanente cu oamenii.
„Pentru ce să mă consult cu oamenii? De ce să fie nevoie de asta? Când am candidat, oamenii au știut bine pe cine votează. Au știut de ce sunt în stare și ce vreau să fac. Eu sunt din comună, oamenii știu ce am făcut pentru mine, am o afacere, și asta o să fac și pentru comună", a declarat primarul Marian Fota de la AUR.
În comuna Stejari, situația este cu totul alta. Primarul s-ar consulta cu cetățenii, dar deocamdată nu se gândește la investiții, având în vedere datoriile primăriei.
„Clar voi avea întâlniri cu cetățenii ca să-i consult cu privire la investiții, dar când va fi cazul. Nu mă gândesc acum la investiții, având în vedere că primăria este plină de datorii. Nu am cum să mă gândesc la investiții când am datorii pe care nici nu le mai știu numărul. Până nu le achit și nu termin ce este început și lăsat așa, nu mă pot gândi la alte cheltuieli", a spus Ion Budilică, primarul din comuna Stejari. Și el este primar la primul mandat.
Primarii cu experiență cer părerea cetățenilor punctual, pentru că de-a lungul timpului au ajuns să știe ce nevoi are fiecare comunitate.
„Normal că ne consultăm cu oamenii, în funcție de investițiile pe care le avem în plan pentru fiecare sat. Eu știu cel mai bine de ce au nevoie. Degeaba vreau eu să modernizez drumuri dacă oamenii au nevoie de apă. Nu putem să facem investiții așa, de capul nostru, fără să ținem cont de nevoile comunității", a declarat Victor Georgia.
Consultarea cetățenilor este esențială pentru asigurarea unei dezvoltări comunitare durabile și echitabile, deoarece permite autorităților să înțeleagă nevoile reale ale oamenilor. Prin implicarea directă a cetățenilor în luarea deciziilor, se construiește încrederea între administrație și comunitate, iar resursele sunt alocate mai eficient în proiecte care răspund priorităților locale.