Primar: Dacă eram la primărie în vremurile bune, făceam aici Las Vegas

Se toarnă și ultimii kilometri de covor asfaltic într-o comună din Gorj. Odată finalizată și această investiție, autoritățile locale din comuna Turburea se pot mândri cu 38 de kilometri de drumuri sătești și comunale modernizate în patru mandate. 

”Când am venit la primărie am găsit asfaltați 2 kilometri. Am reușit după patru mandate să avem 38 de kilometri de drumuri asfaltate în comună, adică toată localitatea. Dacă eu aș fi fost primar pe vremea când Petrom-ul era în floare la Turburea, făceam Las Vegas din comună, credeți-mă ce vă spun” , spune Ion Bârcă, primarul din Turburea.

Ultimii 8 kilometri de drum vor fi asfaltați în perioada următoare cu bani obținuți prin programul guvernamental ”Anghel Saligny”.

”Drumurile sunt pregătite pentru a fi turnat covorul asfaltic. Cred că într-o lună, maxim două, vor fi gata și putem spune atunci că nu mai avem nici un metru de drum nemodernizat. Vreau să vă spun că a fost o muncă titanică să ajungem la performanța de a avea toată comuna asfaltată, dar am avut un sprijin de nădejde și necondiționat de la Consiliul Județean și de la domnul Cosmin Popescu, care chiar este un om cu picioarele pe pământ”, a mai spus Ion Bârcă.

Vizualizări: 2,216

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: