Prima zi de administrare a parcării Rodna. Încasări!

Încasări slabe pentru Primăria Târgu Jiu în prima zi de administrare a parcării Rodna. Conform autorităţilor, 700 de vehicule au staţionat duminică pe platforma de la Piaţa Centrală. A mers mult mai bine în a doua zi, când au trecut 1.700 de mașini prin parcarea preluată de primărie.

Municipalitatea din Târgu Jiu a preluat parcarea Rodna începând de duminică, 16 decembrie, după expirarea contractului de concesiune cu firma privată care a administrat-o în ultimul deceniu. Odată cu preluarea de către municipalitate, s-a schimbat şi modul de taxare. Astfel, cei care staţionează 30 de minute în parcare plătesc 1 leu, iar pentru fiecare oră de staţionare, şoferii scot din buzunare 2 lei. De taxarea şoferilor se ocupă doi angajaţi ai Direcţiei de Patrimoniu Târgu Jiu. Prima zi nu a adus încasări prea mari. Autorităţile locale dau vina pe vreme. „Sunt 700 de maşini care au intrat. Pe ideea aceasta, sunt cel puţin 700 de lei, dar, pe de o parte, nu a fost o zi tocmai bună pentru cetăţeni ca să meargă în parcare. Cred că în zilele următoare încasările o să fie mai mari. Şi, pe o logică simplă, dacă ar merge pe minimum minimorum 700 de maşini în fiecare zi, ar fi vorba de vreo 21.000 lei pe care îi vom încasa pe lună. Pot să garantez că de sărbători şi în zilele celelalte vor fi mult mai multe autovehicule care vor intra în parcare la Rodna”, a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu. Ziua de luni a confirmat prognoza, pentru că au fost 1.700 de mașini care au trecut prin parcare.

Autorităţile locale s-au declarat mulţumite de încasări. Pe lângă taxa de parcare, primăria mai încasează bani şi de la spaţiile comerciale din incinta parcării, fiind estimate venituri lunare de minimum 30.000 de lei.

Timp de 10 ani, Primăria Târgu Jiu a încasat lunar 8.667 de lei de la firma care a avut în concesiune parcarea ce se întinde pe o suprafaţă de 4.000 de metru pătraţi.

Vizualizări: 3,495

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: