Gorjeanul care a dat lovitura cu roșiile gigant
Un tânăr producător din Gorj cultivă în sere un soi mai puțin obișnuit de roșii. Roșiile gigant au devenit deja virale pe pagina sa de Facebook. Pe tarabele din piață, acestea atrag toate privirile cumpărătorilor. O roșie depășește chiar și un kilogram. Roșiile sunt mai scumpe, dar fac toți banii, spune producătorul.
Laurențiu Mălăescu are mai multe soiuri de roșii în serele din Bălești, unde a pus pe picioare o mică afacere. Tomatele gigant sunt minunile din solar în această perioadă. A cules deja prima recoltă și producția este peste așteptări. „Am avut câteva roșii de peste un kilogram fiecare. Primele au fost mai mari. Un fir poate să producă între cinci și șapte kilograme de roșii. Este un soi hibrid din Italia. Este al doilea an când le plantez și mă declar mulțumit. Nu este un soi de producție, produce puține roșii, dar foarte mari”, ne-a spus tânărul producător.
Le vinde în Piața Centrală, duminica, dar nici de comenzi nu duce deloc lipsă. „Oamenii sunt foarte surprinşi, vin şi le văd, spun că n-au mai văzut roşii aşa de mari, sunt cum erau odată, roşii populare mari. Unii sunt sceptici să le cumpere pentru că sunt mari şi nu pot să le mănânce. Trebuie să fie mulţi în familie ca să taie o roşie de un kilogram s-o mănânce”, a mai spus Laurențiu.
În plus, a mai dat asigurări tânărul, tot ce iese din solariile sale este bio 100%. „Totul este bio. Nu forțăm cu nimic, nu stropim. Punem doar îngrășământ natural, de vacă, în fiecare an. Roșiile sunt sănătoase, sunt dulci și foarte gustoase. Au gustul de odinioară de roșii”, a mai spus Laurențiu.
Un kilogram de roșii gigant costă în jur de 8 lei.