Președintele CSO Turceni a demisionat!
Președintele clubului CSO Turceni, Iulian Diură, a demisionat de la conducerea clubului. Oficialul care s-a ocupat de formația gorjeană în cea de-a doua parte a sezonului trecut, cu rezultate bune pentru echipă, a ales să nu mai continue după ce clubul a refuzat locul din Liga 3 oferit de FRF.
Doar un an a rezistat clubul orășenesc din Turceni la Liga 3 după promovarea de anul trecut. Gorjenii de la CSO Turceni au retrogradat din punct de vedere matematic dar cum echipele se tot retrag din acest eșalon, FRF i-a invitat să participe și în noul sezon la competiție. Președintele Iulian Diură ar fi dorit ca echipa să continue la Liga 3, mai ales că acesta era obiectivul pentru care fusese numit și făcuse acolo o echipă competitivă, dovadă rezultatele din partea a doua a sezonului. Acesta a anunțat însă că demisionează imediat după ce autoritățile locale care vor conduce orașul din toamnă au precizat că nu susțin acest proiect pentru Liga 3.
„Eu am venit la Turceni până în această vară, cu gândul de a schimba ceva. Am spus că, în cazul în care echipa va rămâne la Liga 4 nu văd rolul meu în cadrul clubului și consider că așa ar fi normal, să las pe cineva din Turceni în locul meu. Nu mai văd rolul meu la Liga 4 unde se poate ocupa oricine, pentru că la Liga 3 e altceva, m-am ocupat de echipă ținând cont și de bugetul pe care îl aveam, am căutat jucători, impresari, mă ocupam de relația cu federația. Da, acum voi demisiona din funcție și asta este situația”, a anunțat Iulian Diură la Radio Accent. Decizia președintelui a surprins lumea sportului gorjean pentru că acesta adusese mulți jucători noi la club și avea rezultate bune dar noua conducere a primăriei a hotărât altceva și se va axa de acum pe fotbalul de juniori și Liga 4, apreciind că la Liga 3 se cheltuie prea mulți bani.
„Mulțumim Iulian Diură! În cursul zilei de astăzi, președintele clubului și-a înaintat demisia din funcție. Mulțumim pentru tot efortul depus și perioada petrecută la noi. Vă dormim mult succes!”, a fost mesajul clubului din Turceni pe pagina oficială, la o zi după ce președintele Iulian Diură își anunțase demisia.
În aceste condiții în care CSO Turceni a refuzat participarea în Liga 3, vor evolua în noul sezon doar la acest eșalon doar gorjenii de la Gilortul Târgu Cărbunești și Vulturii Fărcășești.