Prefectura Gorj se mută
![](/img/zoom_in.png)
Prefectura Gorj ar putea să se mute, din vară, la fostul sediul SNLO din centrul municipiului Târgu Jiu. Mutarea se impune pentru că Palatul Administrativ a fost afectat de cutremure și trebuie reabilitat.
„Avem o promisiune din partea unui agent economic important, respectiv a Complexului Energetic Oltenia, dar cu precizarea că ne pot sprijini la sfârșitul lunii iunie, începutul lunii iulie”, a declarat prefectul județului Gorj, Virgil Drăgușin.
El a precizat că CEO ar putea pune la dispoziție un spațiu pentru desfășurarea activității: „Este vorba de spațiul aflat deasupra Librăriei «Mihai Eminescu», ca urmare a relocării activității în clădirea din zona Debarcader. Totul depinde de etapele derulate la nivelul Companiei Naționale de Investiții, care, cel mai probabil, nu se vor finaliza înainte de jumătatea anului.”
Între timp, două dintre instituțiile care își desfășurau activitatea în Palatul Administrativ s-au mutat deja în alte sedii. Este vorba despre Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor și Autoritatea Electorală Permanentă.
Vizualizări: 2,708
Distribuie Trimite pe WhatsApp