Gorj: Elevi închiși cu cheia în sala de sport aflată în paragină: "Doamna suntem aici, închiși cu cheia, singuri!"

Un caz alarmant a fost descoperit la o școală din județul Gorj. Un sistem educațional bolnav, amplificat de nepotismele politice pun în pericol siguranța a 150 de elevi care învață la Școala Gimnazială Logrești.


De după geamurile sparte care stau să cadă, în spatele gratiilor, mai mulți elevi au atras atenția echipei Digi 24 care filma dezastrul din curtea școlii, că sunt închiși în sala de sport de către profesor, sala de sport care este mai degrabă o ruină. 


"Doamna suntem aici, închiși cu cheia, singuri. Ne-a închis domnul", a fost strigătul unui elev aflat la ora de sport.


Și asta nu este tot. Vorbim de o școală din mediul rural, acolo unde curtea este mai degrabă un padoc pentru câini fără stăpân, iar elevii se joacă printre ei, pe așa-zisul teren de sport, cu mocheta ruptă și plin de cioburi. În pomi stau atârnate țigle, care au căzut de pe clădirile părăsite din jurul școlii, iar grupurile sanitare din curte, încă neînchise sunt un focar de infecție.


Directoarea școlii din Logrești, ruptă parcă dintr-o altă lume, a declarat la Digi 24 că nu știe nimic de ce se întâmplă dincolo de zidurile unității de învățământ. "Câini maidanezi eu nu am văzut, iar grupurile sanitare nu sunt un pericol. Noi avem în interior, cele de afară au fost închise la un moment dat", a fost explicația Danielei Popescu.


Și acum intervine intervine politicul. Școala este condusă de Daniela Popescu, sora primăriței din comuna Logrești, Elena Țană, cea care dirijează către unitatea de învățământ bani de la bugetul local pentru creare unor condiții minime elevilor de aici. Oamenii din sat știu bine situația și nu au prea mari așteptări. "Nu se face nimic. Copiii nu sunt în siguranță. Nu avem nădejde că ies oameni de la școala asta”.


Primărița din comuna Logrești nu a dat nicio explicație, în schimb conducerea Inspectoratului Școlar Județean Gorj va deschide o anchetă. "Este un incident regretabil. În urma prezentării imaginilor, o echipă din cadrul ISJ va merge acolo, ca să vadă mărturiile cadrelor didactice", a declarat Ionuț Catrina, purtător de cuvânt al ISJ Gorj.

Galerie foto



Vizualizări: 1,731

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: