Prefectul Iulian Popescu invită cetățenii să sărbătorească împreună Ziua Națională
Prefectul de Gorj, Iulian Popescu, îi invită pe locuitorii județului să celebreze împreună Ziua Națională a României în cadrul unor evenimente speciale programate pentru vineri, 1 decembrie.
Manifestările vor începe la ora 10:00 în Piața Prefecturii, la Mausoleul Eroinei neamului, Ecaterina Teodoroiu. Aici va fi intonat Imnul de Stat al României, urmat de o slujbă. De asemenea, vor avea loc depuneri de coroane de flori în memoria celor căzuți pentru țară.
Evenimentul dedicat Zilei Naționale va continua la ora 11:00, pe Bulevardul Constantin Brâncuși, în fața stadionului municipal "Constantina Diță". În acest context, va fi citit mesajul Prim-ministrului României, iar festivitatea va include o defilare impresionantă a militarilor din Garnizoana Târgu Jiu, Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Lt.col. Dumitru Petrescu" al Județului Gorj și Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj.
Printre momentele deosebite ale evenimentului se numără și o expoziție de tehnică de intervenție. ”Participanții vor avea ocazia să admire cea mai nouă tehnică militară din dotarea Garnizoanei Târgu Jiu, precum și echipamentele utilizate de pompierii militari și forțele de ordine gorjene în îndeplinirea misiunilor specifice”, transmite prefectul de Gorj.
Prefectul Iulian Popescu a transmis un apel către comunitatea locală, îndemnându-i pe toți să se alăture în strigătul comun de "La mulți ani, România!".