Spitalizarea de zi, funcţională şi la Târgu Jiu

Spaţii nefuncţionale din incinta Spitalului Judeţean Târgu Jiu, gen depozite de materiale de construcţii şi spălătorii, au fost reabilitate şi transformate în saloane pentru spitalizarea de zi. Existenţa unor astfel de saloane este o condiţie impusă pentru acreditarea spitalului. Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor este aşteptată la Târgu Jiu, săptămâna viitoare.

Managerul Tiberiu Tătaru spune că spitalizarea de zi nu mai este privită cu neîncredere de către pacienţi, oamenii fiind mulţumiţi de faptul că nu mai trebuie să rămână internaţi o perioadă îndelungată. „Până la acest moment din cauza mentalităţii învechite a pacienţilor, pe de o parte, precum şi a medicilor, pe altă parte, spitalizarea de zi era privită cu ceva neîncredere. Din momentul în care am reuşim să reabilităm aceste spaţii de spitalizare de zi, la nivel occidental, am reuşit să convingem tot personalul de importanţa acestei spitalizări”, a declarat Tiberiu Tătaru. Acesta a mai precizat că fondurile obţinute prin intermediul Casei Asigurărilor de Sănătate vor creşte substanţial. „Din acest moment, Spitalul Judeţean Târgu Jiu este capabil să atragă foarte multe fonduri pentru că spitalizarea de zi este foarte bine plătită prin contractul pe care-l avem cu Casa Asigurărilor de Sănătate, iar pacientul este mult mai mulţumit pentru că nu trebuie să mai petreacă zile în şir în spital, internarea făcându-se doar pe o perioada de câteva ore, 12 ore sau cât este cazul pentru a face toate investigaţiile necesare. Pe de altă parte noi scăpăm de cheltuielile cu o spitalizare continuă”, spune Tătaru.

Circa 70 de paturi pentru spitalizarea de zi
Peste 40 de saloane pentru spitalizarea de zi au devenit funcţionale în cadrul Spitalului Judeţean Târgu Jiu, lucrările de amenajare necesitând sume de peste 800 de mii de lei. Cele aproximativ 70 de paturi cu care au fost dotate saloanele pentru spitalizarea de zi au fost donate de către o clinică din Germania. „Valoarea investiţiei de la spitalul de pe strada Tudor Vladimirescu se ridică la suma de 367 mii de lei, din care în jur de 14 mii de lei a fost proiectarea, execuţia şi proiectarea au fost la pachet. Valoarea lucrărilor a fost de circa 338 de mii de lei, fără TVA. Aici era un depozit de materiale spitaliceşti şi spălătorie”, a declarat Letiţia Găucă, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Spitalului Judeţean Târgu Jiu. La această sumă se mai adaugă încă 400.000 de lei, investiţie realizată pentru amenajarea saloanelor de spitalizare de zi de la spitalul de pe strada Progresului.

Galerie foto



Vizualizări: 2,332

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: