Spitalul Județean deplânge pierderea unui fost coleg
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a anunțat stingerea din viață a lui Adrian Băloi, fost asistent medical în Secția de Terapie Intensivă (ATI) 2.
Adrian Băloi a lucrat în spital până în 2001.
”Nea Adiță, așa cum îl strigau colegii, a fost un om și un coleg deosebit, un profesionist dedicat meseriei pe care și-a ales-o și pe care a practicat-o vreme de 46 de ani la SJU Târgu-Jiu, pensionându-se în anul 2001. De-a lungul deceniilor petrecute la Spitalul Județean, asistentul medical Adrian Băloi a ajutat nenumărați pacienți.
Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să îl odihnească în pace și lumină!”, transmite Spitalul Județean.