Prefectul cere anchetă serioasă la Aparegio
Prefectul de Gorj, Corneliu Răducan Morega, cere poliției să facă anchetă la Aparegio, după ce în spațiul public au apărut înregistrări audio cu salariați care puneau la cale o strategie prin care să umfle facturile.
“Eu le-am văzut cu iz penal și am avut ieri o discuție cu cei de la poliție, le-am spus să ia în serios treaba, să cerceteze, pentru că este inadmisibil să plătești ceva ce nu ai beneficiat”, a spus Răducan la Radio Infinit. “Dacă s-a întâmplat ce vorbeau ei acolo, este extrem de grav”, a mai spus prefectul.
“Sabotorii” a prezentat două astfel de discuții, prin care salariații plănuiau să bage consumuri uriașe la instituții și la cișmelele publice, iar apoi să spargă contorul, pentru a se pierde urma.
Directorul Aparegio Gorj SA, Traian Pătrășcoiu, a spus că știa de înregistrări, care ar fi din 2019. Acesta susține că planul nu a fost pus în aplicare, iar salariatul care l-a pus la cale a fost sancționat.
“O firmă care are zece metri cubi, nu se cunoaște că îi bagi tu un metru. (...) Adrian, nu tu că bagi, tu rupi. La școli, cine are școli? (...) Unde e mă umflatul ăla?”, spunea un salariat. “Domne, eu cu Suciu i-am umflat la fiecare scară de i-au luat dracii. (...) Le-am tot băgat doi, trei, cinci metri, e riscant al dracu”, spunea altul.
“Bagă la Consiliul Județean. (...) Bagă-le mă zece metri cubi, că nu se cunoaște. Spunem că a fost o eroare de citire, o eroare ce ceva. Trebuie să aduc 400.000 luna asta, băi, băieți, înțelegeți? Luna asta trebuie să aduc 400.000”, mai spunea cel care a pus planul la cale.
Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a spus că a dispus verificarea facturilor. “O să emit o dispoziție, o să facem o comisie pentru a verifica toate contoarele, ar fi bine să trimită și Aparegio pe cineva. O să verific toate cișmelele stradale, să vedem cum au fost trecute acele consumuri”, a spus Romanescu. (A.A.)