Cu 15 kilometri ar termina asfaltarea în toată comuna

Vești bune pentru localnicii din comuna gorjeană Telești. În scurt timp, toate drumurile sătești și comunale vor fi reabilitate, odată cu aprobarea a două proiecte finanțate de la Compania Națională de Investiții. După finalizarea acestora, în Telești nu va mai rămâne nici un kilometru de drum neasfaltat.

Autoritățile locale din comuna Telești au în derulare două proiecte pentru modernizarea drumurilor de interes local, ambele finanțate prin Compania Națională de Investiții.

Există un ordin de ministru pentru începerea lucrărilor, toate avizele au fost luate și acum se așteaptă finanțarea.

Este vorba de un proiect de asfaltare a drumurilor sătești și comunale în valoare de 9.000.000 de lei pentru modernizarea a 5 kilometri de drum și altul de 15.000.000 de lei pentru modernizarea și reabilitarea a altor 10 kilometri.

„Odată finalizate aceste proiecte, drumurile din toate satele sunt asfaltate. Putem să spunem că o să finalizăm tot ce înseamnă modernizare de drumuri”, a declarat Romulus Bâldea, primarul din Telești.

Autoritățile locale din comuna Telești speră ca măcar unul din cele două proiecte să fie gata până la sfârșitul acestui an.

Vizualizări: 1,463

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: