Povestea înduioșătoare a unui cățel preluat din adăpostul de la Târgu Jiu

Povestea unui câine preluat de la adăpostul public din Târgu Jiu a înduioşat internetul. Mişu are şapte ani şi a ajuns în grija celor de la centrul Speranţa, din București, într-o stare îngrozitoare. Refuză să mănânce şi nu lasă pe nimeni să se apropie. Şi totuşi, o mână de oameni încearcă recuperarea lui.

Povestea lui Mișu a devenit virală pe rețelele de socializare. “Mișu ne-a frânt inimile. Nu știm ce i s-a întâmplat în adăpostul public de la Târgu Jiu, dar acum e într-o depresie profundă. Stă așa cu orele, în cel mai îndepărtat colțișor al padocului, cu capul afundat într-un zid, ca struții. Pare dornic să dispară, să se rupă de oamenii care l-au lăsat baltă, de viața pe care nu o mai vrea. Dacă am mai fi auzit de cazuri de suicid la câini, ne-am îngrijora și mai mult pentru Mișu.

Mișu nu este pregătit încă să fie luat acasă. Nici măcar nu se poate apropia de oameni, de abia se mișcă, e într-un freeze cvasipermanent. De aceea are cu atât mai mare nevoie de tine și de noi. Mai mult decât orice, Mișu are nevoie de prieteni.

O adopție la distanță, un om sau mai mulți care s-ar interesa constant de el și l-ar vizita, l-ar ajuta mult. Vrea și el, ca orice suflet, să se simtă iubit. Când știi că ești iubit, în viața asta, îți întorci fața de la pereți către cei la care ții”, scriu cei de la Adăpostul Speranța, din capitală, unde a ajuns câinele.

Recuperarea lui Mişu e lungă şi grea. Trebuie să prindă din nou încredere în oameni, ca mai apoi să poată fi adoptat. Deocamdată, acest lucru nu e posibil. Medicii şi voluntarii încearcă din răsputeri să se apropie de el.

"El este un caine care din pacate nu isi foloseste nici macar mirosul, nu isi foloseste nasul. Ceea ce inseamna ca este foarte inchis in el, nu vrea sa faca cunostinţă cu nimeni, vrea sa fie el cu el si trebuie sa lucram la partea asta. Durează minim o luna de zile, maxim cinci luni de zile pana il invatam sa comunice cu omul, sa prinda incredere in om", spune Robert Munteanu, psiholog canin.

Vizualizări: 1,622

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: