Concluzii după protestul din Piața Prefecturii

Rețeaua de apă din comuna gorjeană Baia de Fier va fi expertizată peste o săptămână. Dacă vor fi constatate nereguli, Consiliul Județean Gorj și-a asumat că va aloca bani pentru remedierea problemelor. Instituția le-a transmis însă protestatarilor că nu poate interveni în problema executărilor silite. În Baia de Fier, sunt aproximativ cinci sute de oameni care sunt executați de Aparegio pentru că nu au plătit facturile la apă. Localnicii spun că refuză să plătească aerul de pe conducte care vine în loc de apă.

Protestatarii au stat de vorbă atât cu prefectul, cât și cu președintele Consiliului Județean Gorj. “Mă bucur că am putut să demonstrăm că ne putem uni, că vrem să ne implicăm și că nu mai acceptăm abuzuri. Expertizarea rețelei de apă din Baia de Fier va începe peste o săptămână. În comună vor fi prezente două persoane, cărora le vom oferi toate informațiile de care au nevoie să înțeleagă mai bine cum funcționează și cum este dispusă rețeaua. O să avem nevoie de date pe care unii dintre voi le știu mai bine. Vă rog să ne contactați în privat ci care aveți  informații despre rețea. Punctul de vedere al Consiliului Județean Gorj este că nu poate interveni în problema executărilor pentru facturile la apă. Președintele CJ Gorj, Cosmin Popescu, a spus că nu se poate interveni pentru a cere sistarea executărilor și că asta se poate face doar în instanță. Rămâne de văzut dacă se ține de promisiunea că va interveni pentru sistarea executărilor, dacă cel puțin unul dintre noi o să câștige în instanță. Totuși, am căzut de acord că CJ Gorj va aloca fonduri pentru remedierea problemelor constatate în expertiza tehnică, de la bugetul județului sau fonduri europene”, a transmis Mihai Olaru, consilier județean.

Mai departe, adaugă Mihai Olaru, va fi întocmit un document complet cu cu istoricul problemei cu apa, care va fi depus la toate instituțiile responsaibile. Va fi, de asemenea, programată și o întâlnire cu reprezentanții Aparegio pentru că oamenii au cerut să fie sistate executările. “De asemenea, propunem o întâlnire cu primarul din Baia de Fier. Din păcate, în acest moment nu există nicio susținere a primarului pentru comunitate, ba din contră. Primarul trebuie să spună dacă este de partea noastră sau de partea Aparegio.  Dat fiind că președintele CJ Gorj a spus în ședința cu noi că DSP Gorj spune că apa este potabilă, am decis să sesizăm și DSP Gorj pentru a face noi analize ale apei”, a mai transmis Mihai Olaru.


Și Aparegio a avut o reacție în urma protestului. Pe scurt, a transmis că oamenii trebuie să plătească apa, că foarte puțini au semnat contractele cu Aparegio și apometrele și că a emis apoi facturi tuturor utilizatorilor din comună. Lista cuprinde peste 2.500 de persoane. A subliniat, de asemenea, că apa este potabilă. 

„Începând cu luna aprilie 2022, angajații Aparegio Gorj au desfășurat nenumărate acțiuni de perfectare a contractelor de furnizare/ prestare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare pe raza UAT Baia de Fier. Menționăm că doar un număr restrâns de cetățeni au intrat în legalitate, semnând contracte de furnizare. Utilizatorii au fost informați cu privire la obligativitatea încheierii contractelor de furnizare a serviciului de alimentare cu apă prin comunicate de presă transmise în mass-media începând cu luna august 2022, periodic. În aceeasi perioadă, au fost transmise și notificări scrise prin serviciile poștale care au fost refuzate de către utilizatori. Aparegio Gorj SA –CED Novaci a demarat periodic acțiuni de contorizare în comuna Baia de Fier, fiind ca de fiecare dată de bună credință, însă s-a confruntat în continuare de reticența și refuzul utilizatorilor de a monta apometre. Aparegio a emis facturi tuturor utilizatorilor din această localitate, în baza listelor comunicate de UAT Baia de Fier, prin adresa nr 1234/02.02.22 și inregistrată la Aparegio Gorj cu numărul 1019/02.02.2022, listă ce cuprinde 1028 de gospodării cu un număr total de 2553 persoane”, a transmis instituția într-un comunicat de presă.

În final, Aparegio a dat de înțeles că așteaptă nemulțumiții în instanță: “În ceea ce privește executările silite , menționăm faptul că au fost încuviințate de către instanțele judecătorești în baza facturilor emise care potrivit art 42, alin 6 v 1 din Legea 51/ 2006 privind serviciile comunitare de utilități publice ce prevede că “factura emisă pentru serviciile de utilități publice reprezintă titlu executoriu“, suspendarea executării silite putând fi solicitată de către partea interesată și numai pentru motive temeinice la instanța competentă care poate dispune suspendarea executării”.

Vizualizări: 1,408

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: