Poştaşii s-au răzvrătit. Vor salarii şi condiţii mai bune de muncă!

Zeci de poștași din Târgu Jiu au protestat marți în curtea oficiului de la Gară fiind nemulțumiți de salariile mici și de lipsa dotărilor. Oamenii și-au strigat nemulțumirile și spun că dacă lucrurile nu se îndreaptă vor ieși cu toții în stradă. Sindicaliștii susțin că poștașii au ajuns bătaia de joc a guvernanților și cer salarii mai mari și tehnică modernă de lucru.

Ion Ciora este poștaș de aproape 27 de ani, dar încasează în prezent un salariu puțin peste minimul pe economie. Condițiile grele de muncă, lipsa dotărilor, dar și lipsa personalului sunt doar câteva dintre nemulțumirile poștașilor, care spun că parcurg chiar și câte zece kilometri zilnic, pe jos. ”Am ajuns într-o stare în care condițiile lasă mult de dorit. O singură imprimantă la fete, salariile sunt mici, nu mai spun cât cărăm în fiecare zi, zeci de kilograme de documente plus geanta cu bani. Facem și zece kilometri pe zi, pe jos. Eu am 27 de ani de poștă și nu s-a investit nimic, nu am ținut pasul cu tehnologia, concediul nu-l putem lua tot odată că nu sunt oameni de schimb, sunt multe nemulțumiri”, a spus Ion Ciora, poștaș.
Nu numai poștașii au nemulțumiri. Și oficianții oficiilor de poștă spun că își desfășoară activitatea ca acum 20 de ani, nu au aparatură modernă și nici suficientă, iar clădirile în care muncesc nu au mai fost reabilitate de câțiva ani. ”Nu avem imprimante performante, nu avem calculatoare, ne trebuie și nouă o tehnică performantă cum are toată lumea. Avem șapte calculatoare într-o cameră de cinci metri pătrați, nu avem lumină naturală, pauză nu avem pentru că trebuie să prelucrăm totul foarte repede”, a spus Elena Balea, oficiant.

Au rămas în urmă cu dotările
Oamenii mai spun că s-au săturat de cârpeli și așteaptă și ei condiții mai bune la locul de muncă. ”Nu ne înțelege nimeni. Toată lumea ne spune să ne descurcăm așa cum putem, să le reparăm, să facem față. Noi, ca oficianți, muncim opt ore neîntrerupt, nu avem pauză deloc. Avem o singură imprimantă la opt cabine noi și așteptăm pentru că nici nu funcționează cum trebuie, sunt reparate de atâtea ori și degeaba”, a mărturisit Gabriela Hortopan, oficiant.
Sindicaliștii spun că până nu se va rezolva principala revendicare a poștașilor, aceștia nu vor renunța la proteste. ”E normal ca acești oameni să ceară o majorare de salariu. Consiliul de Administrație a respins categoric săptămâna trecută să ne mărească salariile. Oamenii au tras, cu acest protest, un prim semnal de alarmă urmând ca următoarele forme să fie o grevă generală, lăsarea lucrului până la rezolvarea principalei revendicări și anume o majorare salarială”, a spus Radu Bălan, liderul Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România. Astfel de proteste au avut loc simultan în mai multe județe ale țării.

Galerie foto



Vizualizări: 456

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: