Ponta la CE Oltenia: Dacă nu eram io, se închidea șandramaua!
O şandrama! Asta reprezintă pentru premierul Victor Ponta cea mai mare companie energetică din Oltenia, pentru care lucrează 19.000 de salariaţi. „Dacă nu eram io, știți bine că de acum doi ani se închidea șandramaua asta”, a spus Ponta vineri, în timpul vizitei făcute la Cariera Roşia Jiu şi termocentrala Rovinari. Ponta a fost întrebat dacă poate garanta locurile de muncă ale minerilor şi energeticienilor şi după alegerile prezidenţiale, dar a spus că asta este treaba managerului Ciurel, care are mână liberă „să ia toate măsurile” pentru a menţine compania în piaţă. Interesant este că Ponta repetă mereu că a salvat compania în 2012, deşi atunci a dat-o pe mâna fostului vicepreşedinte PSD Gorj Laurenţiu Ciurel cu un profit de două mii de miliarde de lei vechi, iar în 2013 şi prima jumătate din 2014, managerul „profesionist” a înregistrat pierdere din exploatare.
Victor Ponta a stat în Gorj puțin peste o oră, câteva minute la Cariera Roșia și alte câteva minute la Termocentrala Rovinari. El nu a făcut nicio promisiune, ba mai mult, a vrut, prin declarațiile sale, să nu mai fie asociat cu această companie. El și-a început vizita la Cariera Roșia, unde a dat mâna cu vreo doi mineri cărora le-a spus: „Dacă nu eram io, știți bine că de acum doi ani se închidea șandramaua asta”. Pe tot parcursul vizitei, Ponta le-a spus ziariștilor și angajaților din companie că el a salvat CE Oltenia, de la faliment, în 2012. Asta deşi CE Oltenia a fost înființat pe 31 mai 2012 și a încheiat anul cu un profit record, de aproape 200 de milioane RON. „Ştiţi că în 2012 Complexul Energetic Oltenia era gata să se închidă şi am reuşit cu multă muncă să-l salvăm, nu au fost numai lucruri uşoare de făcut şi ştiu foarte bine şi cine şi-a mai pierdut câte un loc de muncă, cine a mai pierdut din salariu”, a declarat Ponta, care recunoaşte tăierile de salarii din companie.
Minerii și energeticienii, dați pe mâna lui Ciurel
Ponta le-a mai transmis minerilor că CEO nu e o companie de stat, ci are management privat și se supune acestuia. „Bun, şi CEO nu mai este de stat, chiar dacă acţionarul majoritar este Guvernul României, se supune managementului corporatist. (…) Pe domnul Ciurel îl cunosc, pe ceilalţi directori nici nu îi cunosc pentru că singurul lucru pe care trebuie să îl facă ei, trebuie să dea socoteală în faţa acţionarilor şi în faţa consiliului de administraţie”, a mai spus Ponta.
Întrebat dacă vor fi păstrate locurile de muncă şi după alegerile prezidenţiale, Ponta a spus că este treaba managerului să ia toate măsurile care se impun pentru ca societatea să rămână în piaţă. "Asta trebuie să vă spună directorul general, eu vă spun că am salvat compania energetică Oltenia şi mai departe ea trebuie să reziste pe piaţă, în competiţie şi trebuie, sigur să ia toate măsurile pentru ca să aibă şi numărul de personal şi cheltuielile de personal care să o păstreze în competiţia cu celelalte companii", a declarat Ponta. Directorul general Laurențiu Ciurel a declarat că nu va concedia personal, dar pe de altă parte a spus în mai multe rânduri că sunt cel puţin 5.000 de salariaţi în plus.
REACŢIE
Constantin Mitrescu, liderul sindicatului Energia Rovinari, a reacţionat la sintagma «şandrama», folosită de Ponta. „Din această «şandrama», PSD-ul din Gorj își sponsorizează toată propaganda electorală, prin ziare și televiziuni! Și, nu în ultimul rând, din această «şandrama» își hrănesc familiile zeci de mii de gorjeni și de locuitori ai Olteniei! Această companie mergea foarte bine până acum doi ani, dar guvernarea Ponta și administraţia plină de politruci incompetenți, au adus-o la marginea prăpastiei”.
GUVERNAREA ŞANDRAMA
Dan Vîlceanu, copreşedintele ACL Gorj, a luat cuvântul în faţa celor 20.000 de oameni veniţi sâmbătă la Craiova, la mitingul lui Klaus Iohannis. Acesta l-a criticat pe Ponta pentru că a transformat marile companii în şandramale. „Victor Ponta a venit la Gorj şi s-a dus la CE Oltenia, la inima energetică a României, şi le-a spus oamenilor că a salvat, ştiţi ce?, şandramaua asta!! E inadmisibil de la un preşedinte de partid, de la un prim-ministru să spui aşa ceva. Şandrama a ajuns Oltchimul, şandrama o să ajungă România dacă îl lăsăm să câştige alegerile. Noi ne dorim altceva: Klaus Iohannis preşedinte!“, a spus Vâlceanu.