Pompierii au intervenit cu autoscara la o școală din Târgu Jiu
Intervenție mai puțin obișnuită pentru pompierii gorjeni. Au fost chemați la Școala Gimnazială "Constantin Săvoiu", din Târgu Jiu, să salveze un porumbel care era prins într-un burlan, la înălțime, și risca să moară.
În cele din urmă, pompierii au reușit să salveze biata pasăre în aplauzele copiilor care au privit cu sufletul la gură întreaga misiune de salvare. Pompierii au folosit autoscara să ajungă la porumbel.
Întâmplarea a fost relatată de un medic veterinar din Târgu Jiu, care, de altfel, a și tratat porumbelul și-l ajută să se facă bine. "Pompierii au raspuns prompt la apelul de urgenta prin 112 si au salvat un porumbel prins intr-un burlan, care sangera si se zbatea intre viata si moarte sub privirile ingrozite ale celor mici! Educatia se face acasa, dar si la scoala! Dragi cadre didactice, haideti sa invatam si sa sprijinim copiii si in actiunile lor atunci cand incearca sa salveze vieti! Nu ii dezamagiti", este mesajul Patriciei Paraschiv.