Poliția confiscă material lemnos și demarează investigații pentru fals informatic

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică-Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, în cooperare cu organe silvice din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea și Direcției Silvice Gorj au desfășurat, în perioada 19-20 martie, activități pentru verificarea legalității depozitării, prelucrării și transportului de material lemnos.

În cadrul acțiunii au fost legitimate peste 150 de persoane și verificate peste 30 de autovehicule destinate transportului de material lemnos și 8 depozite. 

Polițiștii au aplicat 75 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 57.000 de lei, au reținut 6 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare și au indisponibilizat 98 mc de material lemnos, în valoare de aproximativ 32.500 de lei.

De asemenea, polițiștii au efectuat un control la un depozit de material lemnos din localitatea Polovragi, unde au constatat faptul că administratorul societății a introdus într-o aplicație informatică destinată operatorilor economici care își desfășoară activitatea în domeniul exploatării, procesării, transportului și a comerțului masei lemnoase, date necorespunzătoare adevărului cu privire la stocul de material lemnos din depozit. 

Acesta a generat două procese verbale de ,,consum propriu” pentru un volum total de 59 mc de material lemnos, cu scopul de a echilibra stocul faptic cu stocul scriptic înregistrat în aplicația informatică, care a fost expediat fără documente de proveniență.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals informatic.

Vizualizări: 1,560

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: