Folkistul Mircea Vintilă cântă la Târgu Jiu
Îndrăgitul folkist Mircea Vintilă va cânta săptămâna viitoare la Târgu Jiu. Artistul este invitatul special al manifestărilor prilejuite de Zilele Şcolii Populare de Artă, eveniment ce va fi sărbătorit în perioada 11-13 iunie. În programul din acest an au fost prinse numeroase expoziţii de pictură, artă decorativă, spectacole folclorice şi de muzică uşoară, balet şi dans modern. Manifestările se vor desfăşura la Sala Sporturilor din Târgu Jiu.
Zilele Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu vor debuta luni, 11 iunie. De la ora 18.00, iubitorii de folclor se vor putea bucura de recitalurile cursanţilor şcolii, ce vor fi acompaniaţi de orchestra Ansamblului „Maria Lătăreţu”, dirijor Constantin Argint, dar şi de cele ale invitaţilor speciali: Taraful Nuţi şi Vasile Tapotă-Lătăreţu, Cristian Fodor şi Loredana Streche.
În a doua zi a manifestărilor, tot de la ora 18.00, va avea loc un spectacol susţinut de cursanţii claselor de instrumente de suflat, de dansuri populare, dar şi al fanfarei din Novaci. Cei care îndrăgesc muzica uşoară, baletul şi dansul modern sunt aşteptaţi miercuri, de la aceeaşi oră, la un spectacol artistic plin de culoare. Invitatul special al serii va fi folkistul Mircea Vintilă.
„Scopul nostru este să ducem mai departe această extraordinară moştenire, să formăm noi generaţii de artişti, să cultivăm dragostea faţă de frumos”, a declarat Anamaria Alionescu, purtătorul de cuvânt al Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu.
Cei care doresc să ia parte la manifestările ce se vor desfăşura la Sala Sporturilor din Târgu Jiu nu vor trebui să plătească vreun leu, asta pentru că intrarea este liberă. În perioada 11-13 iunie, de la ora 17.00, meşterii populari gorjeni îşi vor etala creaţiile în zona pietonală din centrul oraşului Târgu Jiu, în căsuţele special amenajate pentru ei.