Peste 300 de proiecte finanțate în Gorj

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a adus veşti pentru gorjeni. Peste 300 de proiecte, destinate localităţilor din Gorj, au obţinut finanţare.

Statistica a fost expusă azi, în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la Prefectura Gorj.

Ministrul a subliniat faptul că 289 de proiecte la nivelul județului Gorj au fost contractate prin Programele Naționale de Dezvoltare Locală I și II, cu o valoare totală de 1.175.000.000 de lei. Dintre acestea, 200 de proiecte au fost finalizate și recepționate cu succes, reprezentând o valoare implementată de 1.048.000.000 de lei. Acest lucru înseamnă că peste 90% din proiecte au fost realizate.

Un alt program a început anul trecut prin Ordinul de Ministru. Judeţul Gorj are 114 obiective pentru finanțare, valoare acestuia fiind de 167.000.000 de lei. Până în prezent, 55 de contracte au fost semnate, pregătind terenul pentru noi investiții.

Un alt aspect important discutat de Ministrul Dezvoltării se referă la Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Județul Gorj are 128 de contracte semnate pe PNRR, cu o valoare de aproape 540 milioane de lei, care urmează să fie implementate pe trei componente esențiale.

Proiectele legate de Agenția Națională de Locuințe (ANL) au rezultate semnificative: până în prezent, s-au finalizat 104 locuințe destinate tinerilor.

De asemenea, prin intermediul CNI, în prezent Gorjul are în implementare 49 de obiective în valoare totală de 460 de milioane lei.

Vizualizări: 1,262

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: