CAS Gorj încheie acte adiţionale cu furnizorii de servicii medicale
Peste 240 de milioane de lei este suma pe care Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Gorj o pune la bătaie pentru furnizorii de servicii medicale şi medicamente. Noul contract-cadru va intra în vigoare în luna mai, iar pentru luna aprilie se vor deconta sumele în baza unor acte adiţionale.
Bugetul alocat pentru furnizorii contractaţi ar trebui să ajungă până la sfârşitul anului, spune conducerea CAS Gorj. „Bugetul este de peste 242 milioane lei. Mai există un fond de rezervă de 10% la nivelul Casei Naţionale pentru majoritatea domeniilor de activitate. Ajung banii până la sfârşitul anului. Oricum, o să mai fie rectificări. În fiecare an sunt cel puţin două rectificări”, a explicat Daniel Șurlea, preşedintele CAS Gorj.
Furnizorii care pot încheia contract cu CAS Gorj pot fi: spitale, farmacii, medici de familie, medici stomatologi, medici din ambulatoriul de specialitate clinic, paraclinic, de recuperare şi reabilitare a sănătăţii.