Peste 1300 de pomi, plantaţi la Novaci
Oraşul Novaci a înverzit! Nu pentru că este primăvară, iar peisajul s-a schimbat, ci pentru că autorităţile locale au plantat câteva sute de arbori la intrarea în oraş. Pomii au fost poziţionaţi de-a lungul drumului naţional, acolo unde în urmă cu câţiva ani vechii arbori au fost eliminaţi, dat fiind faptul că prin reabilitarea drumului s-a impus acest lucru.
În oraşul Novaci, muncitorii lucrează de zor la plantarea de puieţi de brad şi alte specii de arbori pe strada Parângului, la intrarea în oraş. Arborii sunt plantaţi de-a lungul DN67C-Transalpina pe o porţiune de circa 5km, pe o parte şi pe cealaltă a carosabilului.
În iarnă au fost deja plantaţi 500 de pomi, iar acum s-a trecut la plantarea altor 800 de bucăţi. Peste 60.000 lei au pus la bătaie autorităţile locale pentru achiziţionarea acestor pomi. La plantarea puieţilor a participat chiar şi primarul din Novaci, Dumitru Leuştean. „Finalizăm plantaţia pe strada Parângului până pe data de 30 aprilie. Este o combinaţie destul de plăcută. Acest drum, când s-a proiectat, au rămas alveole unde a trebuit plantat spaţiu verde, lucru care se petrece acum. Plantăm brad, tuia, mesteacăn, salcie pletoasă şi alţi arbuşti ornamentali. Sunt peste 800 de puieţi pe care îi plantăm în această perioadă”, a declarat Dumitru Leuştean, primarul din Novaci.
Vechile coşuri de gunoi din oraş, înlocuite
Pentru ca de sărbătorile pascale oraşul Novaci să aibă un alt aspect, autorităţile locale au decis şi montarea de noi coşuri de gunoi. Vor fi amplasate în zilele următoare în mai toate zonele din oraşul Novaci. „Vom monta şi pe strada Parâng, dar şi în celelalte zone din oraş noi coşuri de gunoi stradale, în aşa fel încât să evităm aruncarea de pet-uri şi hârtii şi resturi pe trotuarele care sunt îngrijite. Este vorba de peste 100 de bucăţi. Vechile coşuri de gunoi vor fi recondiţionate, iar cele noi sunt mai estetice, din lemn şi fier”, a mai spus primarul din Novaci, Dumitru Leuştean.