Ahmetov neagă investiţia de la Motru

Omul de afaceri ucrainean nu investește în Gorj! Postul de televiziune Digi 24 a difuzat ieri un punct de vedere al omului de afaceri care transmite că nu intenționează să bage 150 de milioane de euro în grupul energetic de la Motru, așa cum au declarat autoritățile. „Au venit mai mulţi investitori, au fost şi din Germania, şi din China. Într-adevăr cei din Ucraina sunt oamenii lui Ahmetov. Urmează să vină chiar reprezentanţii lui din Ucraina pe la sfârşitul lunii, deocamdată au fost la mine cei din România, au cumpărat şi Termocentrala de la Doiceşti din Dâmboviţa. Acum vor să se extindă, am înţeles de la ei că au adus la Complex utilaje pentru îmbunătăţirea calităţii cărbunelui. Le-a plăcut ce vrem noi să facem aici şi au zis că vor participa la licitaţia internaţională. Sunt bucuros să câştige oricare este în stare să facă această investiţie. Sunt bucuros şi că vine firma lui Ahmetov, după aceea poate dezvoltăm alte colaborări, inclusiv pe domenii de sport”, a declarat acum câteva zile Dorin Hanu, primarul din Motru. Dar, miliardarul din Ucraina este deranjat că numele său apare în afacerile cu energie din județul Gorj.  (M.M.)

Vizualizări: 212

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: