Peste 130 kg de ciuperci confiscate. Au fost amendați de IPJ Gorj!

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au desfășurat ieri activități de control pentru a verifica respectarea prevederilor legale referitoare la recoltarea și comercializarea ciupercilor în zonă. Aceste acțiuni au avut ca scop prevenirea activităților ilegale care pot pune în pericol ecosistemul și resursele naturale.

În cursul zilei de 3 octombrie, oamenii legii au oprit pentru control mai multe autoturisme care transportau produse nelemnoase specifice, în special hribi. După investigații, s-a constatat că acești transportatori nu dețineau documentele legale necesare pentru recoltarea și transportul ciupercilor și nici acordul proprietarilor sau al ocolurilor silvice care asigură administrarea pădurilor.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au confiscat un total de 136 de kilograme de ciuperci de la patru reprezentanți ai unor societăți comerciale. Aceștia dețineau și transportau ciupercile cu intenția de a le comercializa, încălcând astfel prevederile legale.

Ca urmare a constatării acestor ilegalități, poliția a aplicat patru sancțiuni contravenționale în cuantum de 5000 de lei fiecare, conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Poliția Orașului Novaci va continua să desfășoare astfel de acțiuni de control pentru a asigura respectarea legilor privind conservarea mediului înconjurător.
 
 

Galerie foto




Vizualizări: 1,863

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: