Performanţe obţinute de două trupe de dans din Gorj

Două trupe de dans ale Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu au reuşit să obţină marele premiu la un concurs internaţional care a avut loc weekend-ul trecut la Piteşti. Este vorba de trupele Galactic Crew, de seniori şi juniori, care au reuşit să încânte publicul piteştean cu prestaţiile lor de street dance şi dans modern.

Cele două trupe Galactic Crew au participat sâmbăta trecută la Concursul Internaţional de dans modern „Dansul Lalelelor” de la Piteşti. Pe scenă s-au întrecut formaţii şi perechi din Piteşti, Bucureşti, Craiova, Vâlcea, Slobozia, Pucioasa, Giurgiu, Drobeta Turnu Severin, Sf. Gheorghe, Găeşti şi Rezina din Republica Moldova, însă trupele din Gorj, coordonate de profesorul Camelia Costea, au plecat acasă cu marele premiu. Fiecare trupă este formată din câteva zeci de tineri. “Noi am avut o fantezie coregrafică, am participat la categoria 15-18 ani. Eu sunt în trupă de 2 ani. Am avut destul de multe emoţii, dar ne-am bucurat foarte mult că am obţinut premiul I pentru trupa noastră, pentru Şcoala Populară de Artă, pe care suntem mândri să o reprezentăm”, a spus Adelina Celti, membră a trupei Galactic Crew seniori.

Şi cei mici de la Galactic Crew juniori au plecat acasă cu premiul cel mare. “A fost foarte frumos. Am avut concurenţă mare. Toţi s-au descurcat minunat. Se pare că noi am avut acel ceva pentru a reuşi. Sunt în trupă de un an şi jumătate. Am 12 ani. Părinţii au fost cei care m-au încurajat. Vreau să devin jurnalistă, dar voi continua şi cu dansul”, a spus Ionela Corlan.

Vizualizări: 214

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: