Pensionari din Motru premiaţi cu păsări de către Ilie Petrescu
Ilie Petrescu a organizat concursuri de table, rummy şi şah pentru pensionarii din Motru. Drept premii a oferit câte un cocoş, o raţă şi o găină. Gestul a fost taxat însă de contracandidaţii săi la Primăria Motru, care l-au acuzat că a furat startul campaniei electorale. Petrescu consideră acuzaţiile aduse ca fiind nişte „ţăţisme” şi spune că premiile acordate de el au o simbolistică deosebită.
Aurel Slapciu, candidatul Mişcării Populare la Primăria Motru, îl acuză pe Ilie Petrescu că a furat startul campaniei electorale. Asta după ce a organizat concursuri de table, rummy şi şah, ale căror premii au constat în păsări. „Pentru locul I la concursul din parc s-a dat un curcan, un gâscan, o raţă. Nimeni nu sesizează faptul că se încalcă legea atâta timp cât vii şi efectiv le propui nişte avantaje unor oameni. Ilie Petrescu e învăţat să intre în cârciumă şi să dea câte două rânduri de bere că le plăteşte senatorul. Dacă îl mai vedem şi pe Ilie Petrescu primar la Motru, atunci eu îmi iau catrafusele şi plec. Am mai avut un fotbalist, un ingineraş de la Lupoaia, care şi-a bătut joc de oraş 12 ani”, s-a revoltat Aurel Slapciu.
Ilie Petrescu spune că păsările oferite drept premii de către el au o simbolistică deosebită. „Eu i-am respectat şi îi respect pe motrenii mei pentru că datorită lor am ajuns de două ori în Parlamentul României. Au existat discuţii cu pensionarii mei din Motru să facem un concurs de table, rummy şi şah, lucrul pe care l-am şi dus la îndeplinire. O să vă spun simbolistica celor trei premii Am dat trei premii din propria mea gospodărie de la Floreşti: premiul I- un cocoş ca să cânte cocoşul la Motru; premiul II- o raţă pentru ca Motru să înoate pe timpuri grele deasupra apei, iar pentru locul III am dat o găină care am zis să cotcodăcească găina Motru şi să prindă rădăcini oamenii din oraşul Motru. Le-am mai dat un cuţit şi am spus că orice cuţit nou taie bine şi alte obiecte simbol pentru fiecare participant în această competiţie”, a declarat Petrescu. Acesta nu a dorit să comenteze acuzaţiile potrivit cărora ar fi contribuit la distrugerea oraşului Motru. „Aurel Slapciu are o frustrare, eu nu comentez opinia dânsului. Motru nu are nevoie de elemente de ţaţă, problemele oraşului Motru sunt mult mai grave, iar noi să facem un consens pentru construcţia acestei comunităţi”, a precizat Petrescu.