Pensiile speciale ale primarilor, eliminate și nu prea

Proiectul de lege vizând eliminarea pensiilor speciale pentru aleșii locali a trecut de Camera Deputaților.

Parlamentarii nu l-au supus votului până vineri, 19 noiembrie, ultima zi pe care au avut-o la dispoziție, motiv pentru care proiectul de lege a fost adoptat tacit.

Conform procedurii, la următoare ședință a Camerei Deputaților se va trece la constatarea situației de fapt, deși există o solicitare depusă de USR privind prelungirea termenului în care legea putea fi dezbătută și votată, de la 45 la 60 de zile.

Iniţiativa legislativă, depusă de USR la începutul lunii septembrie, va trebui să strângă o susţinere de 69 de voturi pentru a fi adoptată şi de Senat, în condiţiile în care PSD şi UDMR se împotrivesc, prin asumare publică, în timp ce în PNL părerile sunt împărţite, arată Adevarul.ro.

Votul decisiv îl are Senatul. În prezent pensiile speciale ale aleşilor locali nu se află în plată, fiind date decizii de prorogare a plăților efective de la an la an, începând cu 1 ianuarie 2020.

 
Potrivit procedurilor legislative, dacă guvernul nu ia o decizie în luna decembrie 2021, pensiile de serviciu ale aleşilor locali ar urma să intre la plată de la 1 ianuarie 2022.

Vizualizări: 1,349

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: